The Cut / Tăietura (2014), cel mai recent film în regia lui Fatih Akin (Head-On, The Edge of Heaven, Soul Kitchen), cu Tahar Rahim în rolul principal (Un prophète), spune povestea unui supravieţuitor al genocidului armenilor de la începutul secolului XX, care porneşte în căutarea fetiţelor sale dispărute în timpul masacrului.
Cam asta ne zice sinopsisul. Nu stiu cum nimeresc in ultimul timp numai la filme care sapa adanc si rascolesc profund. Continue reading
sinopsis: Coconut, un dragon de foc mititel, este însărcinat să păzească iarba de foc care îi conferă neamului său un dar unic, acela de a sufla flăcări, dar acum cineva a furat-o de sub nasul lui. Prin urmare, Coconut se hotărăște să pornească în căutarea ierbii focului, și își unește forțele cu Oscar, dragonul gurmand, și cu Matilda, un porcușor țepos. Coconut este surprins să afle că Continue reading
De la o vreme mi-am schimbat comportamentul de spectator de film. Ador pur si simplu sa merg in sala de cinema fara sa stiu despre ce este vorba. Sa n-am habar nu doar despre subiectul, genul sau tema filmului, ci si despre cine este regizorul sau care sunt actorii care joaca in el, sau, mai rau, uneori nici nu stiu cum se numeste… (noroc ca nu sunt mai multe vizionari de presa in acelasi timp)
E un sentiment minunat nu doar sa nu ai asteptari, dar si sa te lasi surprins (placut sau neplacut, fireste) de ceva nou. Necunoscut. Cu toate acestea Continue reading
Pun pariu ca fiecare din noi, atunci cand da de perechea de cuvinte “film romanesc”, isi activeaza instantaneu o serie de tipare preexistente, raportandu-se in mod mai mult sau mai putin constient la informatiile aflate in baza de date proprie fiecarui creier.
Cel ales este un film romanesc. Regizat de Cristian Comeaga (producator al Restul e tacere si Asfalt tango), un personaj si el in cel mai pur sens al cuvantului, revelat ca un dirijor omniscient si constient al intregii masinarii artistice.
Asadar am pornit la vizionarea filmului incercand sa ignor baza de date care incerca sa se activeze proiectand diverse imagini si scenarii referitoare la ceea ce stiam despre filmul romanesc. Si a fost bine. La un moment dat chiar imi spuneam ca, daca nu s-ar fi vorbit romaneste, mai ca nu as fi stiut in ce zona sa il plasez. Continue reading
Un beau dimanche este aidoma titlului sau: ca o zi frumoasa de vara. Am vazut, criticii nu i-au dat note prea mari, probabil pentru ca scena de debut nu duce catre un alt fir epic, mai tensionat, mai agresiv. Dar pentru ca am ajuns la o etapa de suprasaturare in ce priveste filmele agresive – si in general tot ce tine de violenta fictiva sau nu – am apreciat aceasta evadare intr-o poveste posibila, care mi-a lasat impresia de realitate. Continue reading
Din fericire pentru Get Hard – si pentru mine, am fost invitata la vizionarea acestui film. Pentru ca in ruptul capului nu as fi dat bani ca sa-l vad pe Will Ferrell, un actor care nu m-a impresionat niciodata. Din contra, daca un film avea nesansa sa-l afiseze in distributie (exact ca si in cazul lui Chevy Chase), il stergeam din lista de vizionari. In fond, timpul e o resursa pretioasa, nu-i asa?
Ei bine, nu mi-a parut rau deloc ca am “pierdut” timpul de data asta, pentru ca Get Hard s-a dovedit Continue reading
Inca de cand am vazut trailerul, mi-am spus ca Sarea Pamantului (The Salt of the Earth sau Le Sel de la Terre) e un film aparte care merita vazut. Mai ales pentru ca ma pasioneaza fotografia si am o predispozitie catre latura estetica si cromatica a imaginilor care ma inconjoara in viata de zi cu zi.
Dar Dumnezeule, ce revelatie! Venind pe drumul de intoarcere de la Cinema Elvira Popescu, unde am avut vizionarea, incercam sa-mi accesez fisierul mental in care imi tin epitetele, comparatiile si in general toate etichetele pe care le lipesc unui film. Extraordinar… emotionant… profund? Dureros de frumos?… “Oda vizuala” asa cum i s-a spus printre altele? Complex? Un film care e si documentar si drama si aventura? Si poveste de familie, si manifest social, si… si… Cum e un film care e totul si nimic in acelasi timp? Continue reading
Papilele gustative ale neuronilor mei au savurat compozitia acestui film. Vi s-a intamplat vreodata sa cititi o carte si sa rariti ritmul tocmai pentru ca observati ca se imputineaza numarul de pagini si va apropiati de sfarsit? Cam asa mi s-a intamplat cu Jimmy’s Hall. M-am delectat cu imaginile de verdeata idilico-irlandeza, atmosfera creata, muzica minunata dar mai ales, mai ales cu agerimea dialogurilor. Continue reading
Ce m-a incantat cel mai mult la Chappie a fost echilibrul cu care se joaca Neill Blomkamp, imbinand bucati diferite de puzzle intr-o constructie colorata, stabila, fluida: SF, actiune, sentiment, emotie, comic, violenta, ludic, manifest (cu sensul de statement).
La inceput am avut o scurta strangere de inima ca voi asista la resurectia lui Robocop… Desi, cunoscandu-l pe Blomkamp din mult mai densul District 9 si din usor comercialul Elysium, as fi fost socata de asa ceva. Si nu se dezice.
Chappie m-a atras parca mai mult decat celelalte doua, mai mult decat muuulte SF-uri recente – ei, nu e un Interstellar, dar mi-a placut la nebunie. Continue reading
