Pun pariu ca fiecare din noi, atunci cand da de perechea de cuvinte “film romanesc”, isi activeaza instantaneu o serie de tipare preexistente, raportandu-se in mod mai mult sau mai putin constient la informatiile aflate in baza de date proprie fiecarui creier.

Cel ales este un film romanesc. Regizat de Cristian Comeaga (producator al Restul e tacere si Asfalt tango), un personaj si el in cel mai pur sens al cuvantului, revelat ca un dirijor omniscient si constient al intregii masinarii artistice.

Asadar am pornit la vizionarea filmului incercand sa ignor baza de date care incerca sa se activeze proiectand diverse imagini si scenarii referitoare la ceea ce stiam despre filmul romanesc. Si a fost bine. La un moment dat chiar imi spuneam ca, daca nu s-ar fi vorbit romaneste, mai ca nu as fi stiut in ce zona sa il plasez. 

Doua lucruri mi s-au parut exceptionale la filmul asta: machiajul si interpretarea. Patinajul neintrerupt intre trecut si prezent, intre perioada comunista si cea postrevolutionara, este incredibil de bine relizat datorita machiajului si postproductiei. Performanta de a trece acelasi actor prin mai multe varste, incepand cu cea a liceanului de clasa a doispea, trecand prin maturitate si ajungand la caruntete mi se pare exceptionala. Aici intervine si maiestria lui Bogdan Stanoevici, care reuseste cu versatilitate sa exprime toate trecerile si trairile specifice diferitelor varste – la inceput am avut nevoie de ceva timp pana sa imi dau seama ca e vorba de unul si acelasi actor…

L-am descoperit cu uimire pe Bogdan Stanoevici – plecat si el, aidoma personajului, de mult timp din tara, un actor si un om al carui discurs captiveaza. Asemenea, marea revelatie a lui Cel Ales este Nicodim Ungureanu, “Escu” cel simpatic si pe care iti vine sa-l strangi de gat “de trei ori pe zi” vorba regizorului. Absolut geniala interpretarea si constructia personajului, savuros si detestabil in egala masura, dovada a maiestriei unui actor pe care prea putin il cunoastem!

Olimpia Melinte, Bogdan Talasman, Ion Haiduc, Cristian Gheorghe, Paul Ionescu, Costica Draganescu sunt o parte din numele cunoscute si deja apreciate care isi merita pe deplin succesul. Chiar si in aparitii episodice pentru unii dintre ei, am savurat fiecare scena si replica. Inca mai avem actori talentati, oameni buni!!!

Si Laura Cosoi, in rolul Norei, un rol interesant si ingrat in acelasi timp, se reveleaza incet-incet ca o actrita care poate duce mai mult decat cateva aparitii de telenovela. Probabil mai are nevoie de cateva roluri pana va iesi de tot de sub imaginea superficiala actuala a constiintei publicului (pe care probabil multi o avem in legatura cu ea) si va reusi sa isi manifeste si mai mult profunzimea si sensibilitatea.

La Cel Ales mi-a mai placut atentia la detalii, manifestata in special in alegerea decorurilor si costumelor. Mi-a placut imaginea, de multe ori de o frumusete artistica ce opreste timpul in loc. Mi-a placut muzica aleasa. Nu mi-au placut unele scene care mi-au strans stomacul… nu din cauza violentei, ci de frica… Frica de a nu cadea filmul in tiparele ras-rasfolosite ale productiilor autohtone. Din fericire Comeaga stie sa faca slalom cu gratie printre jaloane si il salveaza inainte de a cadea in vulgar, anost sau penibil.

Cineva din sala a remarcat la final ca titlul (in special in engleza “The chosen One”) si scena din final trimit la Neo si la mesajul din Matrix. Am remarcat si eu – cu satisfactie – aceasta asemanare. Intr-adevar, in poate cea mai buna scena din tot filmul, cea a confruntarii finale dintre domnul X si Escu, intelegem mesajul lui Cel Ales. Si, asa cum si-a dorit regizorul, in loc sa ne ridicam de pe scaun cand incepe genericul de final, sa simtim nevoia sa ne asezam un pic, pentru a reflecta. Poate pentru a ne imagina un alt final. Poate pentru a ne intreba ce am fi facut noi in locul domnului X. Nu stiu care este raspunsul vostru, pentru ca doar voi il puteti afla….

Nota Cinemagazin: 8

In cinema din 24 aprilie 2015

Distribuit de InterComFilm Distribution