Avand o tesatura complexa si densa, impletind scene violente cu momente de adanca incarcatura emotionala, Looper: Asasin in viitor este unul dintre cele mai bune SF-uri facute in ultimii ani si categoric un film care nu trebuie ratat.

Unii critici il plaseaza in imediata apropiere a lui Inception, datorita conceptului pe care il abordeaza si felului in care este realizat (atentie: chiar daca bugetul lui Rian Johnson a fost de cinci ori mai mic decat ce a avut la dispozitie Christopher Nolan!). Altii au incercat sa il compare cu Twelve Monkeys (1995), pentru ca, pe langa tema calatoriei in timp, cele doua filme il impart si pe Bruce Willis.

Looper: Asasin in viitor are insa un destin propriu, diferentiat de alte productii apartinand genului, si beneficiaza de cateva atuuri majore: regia impecabila, interpretarea potrivita si surpriza structura narativa care nu iti permite nicio clipa sa intrezaresti finalul.

Povestea incepe simplu si clar: in anul 2074 calatoria in timp devine posibila. Imediat este declarata interzisa, din cauza evidentelor complicatii care pot surveni, insa exista o categorie sociala care nu respecta regulile: mafia. Acestia folosesc tehnologia pentru a-si trimite victimele in trecut, mai precis in urma cu 30 de ani.

Acolo, un asasin platit (looper) le asteapta intr-un loc bine stabilit, cu o pusca rudimentara in mana. E nevoie de o fractiune de secunda pentru a apasa pe tragaci, tintind intr-un necunoscut ce poarta un sac pe cap. Implicarea e minima si este extrem de usor sa scapi de cadavrul unei persoane care efectiv nu exista…

Insa ceva se petrece si sparge rutina aceasta aparent neprimejdioasa: din ce in ce mai multi asasini din trecut realizeaza tardiv ca victima ucisa recent era… chiar propria persoana din viitor. Sunt recompensati regeste si ramane sa isi traiasca ultimii 30 de ani din viata dupa bunul plac.

Bucla este inchisa. Dar ce se va intampla in momentul in care unul dintre ei isi va da seama ca trebuie sa se ucida chiar pe sine? Cum va reactiona? Ce forte sunt angrenate in acest joc de-a viata si de-a moartea? Acesta este punctul din care incepe cu adevarat

Elementul central nu este de fapt, asa cum am crede, calatoria in timp, pentru ca este insuficient (daca nu deloc) explicata. In confruntarea face-to-face, Joe din viitor (Bruce Willis) refuza sa ii raspunda lui looper Joe din prezent (Joseph Gordon-Levitt) la intrebari legate de acest subiect, eludand cu succes o situatie problematica.

Desi pricepem foarte bine ca acesta este mesajul pe care ni-l transmite regizorul, unele gauri minore din scenariu au iscat deja numeroase polemici referitoare la posibilitatea existentei liniilor temporale multiple si probabilitatea ca viitorul sa fie influentat de evolutia acestora.

Adevaratul nucleu al filmului il descoperim treptat, fiind condusi pas cu pas catre ceva mult mai profund, mult mai important decat inovatiile tehnologice ale viitorului. Looper: Asasin in viitor isi construieste mesajul gradat, cu multa atentie, interesul sau fiind mai mult de ordin moral si mai putin stiintific(o-fantastic). Valurile pe care le starneste reverbereaza in constiinta celui care a participat la aceasta adevarata epifanie, mult dupa secventele finale, ridicand  numeroase intrebari.

Marea calitate a filmului nu e scenariul – care, dupa cum am precizat si dupa cum iubitorii de SF au observat, nu exceleaza in teoretizarea calatoriei temporale – ci stilul regizoral. Rian Johnson stie cum sa implice total spectatorii in actiune, producand un efect nu numai psihic, ci si fizic, de realitate aproape palpabila. Concretetea imaginilor se naste din stilul de filmare cat mai natural, cat mai low-tech, cu o folosire chibzuita a efectelor speciale. Iar lucrul acesta aduce un plus de realism (realism teatral il numeste regizorul), in special scenelor absolut spectaculoase de telekinezie din final.

Mai ramane sa vorbim despre interpretare. Greu de ucis-ul Bruce Willis demonstreaza ca inca mai poate face roluri cu adancime in timp ce isi incordeaza muschii, reusind sa-i dea concretete unui looper complex si ambivalent, ale carui resorturi nu reusim sa le intelegem pe deplin.
Joseph Gordon-Levitt ne ofera o varianta mai tanara a aceluiasi personaj, insa dintr-o perspectiva diferita. Nu ne puteam imagina pe altcineva mai potrivit in acest rol, chiar daca fizic nu exista prea mari asemanari intre cei doi interpreti ai aceluiasi Joe. De aceea consider ca decizia (usor fortata si cam batatoare la ochi) de a-i modela chipul (lentile de contact albastre, sprancene modificate – ah, sprancenele!) lui Gordon-Levitt pentru a semana cu Willis ar fi fost sublima daca ar fi lipsit cu desavarsire.

Sa nu uitam de mica revelatie care se numeste Pierce Gagnon, baietelul al carui personaj este elementul-cheie al intregii istorii. Un personaj pe care nu il veti suporta sau il veti iubi – asta ramane sa decideti la momentul potrivit. Dar cu siguranta privirea lui va reusi sa va stranga inima, sa o faca cocolos si sa o proiecteze prin cutia toracica cu o forta nebanuita…

P.S. Absolut savuroasa aparitia lui Jeff Daniels, caruia ii sta mult mai bine in rol de mafiot harsit si binevoitor, decat in rolurile de tantalau din comediile de tinerete…

Regia si scenariul: Rian Johnson
Cu: Joseph Gordon-Levitt, Bruce Willis, Emily Blunt, Jeff Daniels, Pierce Gagnon, Paul Dano, Noah Segan, Piper Perabo, Qing Xu, Frank Brennan
Durata: 118 min
Premiera SUA: 28 septembrie 2012
Premiera Romania: 5 octombrie 2012
Nota IMDB: 8.1
Nota Cinemagazin: 9 / 10