Ce are in comun Total Recall din 2012 cu cel din 1990, in afara de titlu? Mai nimic… Asta ii reproseaza lui Len Wiseman fanii lui Paul Verhoeven. In afara de un fir foarte subtire care leaga personajele intre ele, adunandu-le sub umbrela aceleiasi agentii de amintiri, Total Recall din 2012 pierde legatura cu filmul de baza, reprosandu-i-se ca e prea serios, prea politically correct, ca e neutru si ca abunda in efecte CGI. Tehnologie in detrimentul creativitatii.

Si chiar daca efectele generate de calculator sunt foarte bine facute, aruncand privitorul intr-o lume imaginara apocaliptica, vizual filmul nu are acelasi impact covarsitor obtinut de mastile si machiajul lui Rob Bottin, efecte speciale care i-au adus un Oscar in 1990. De fapt, singurul lucru care sare in ochi (la propriu aproape) si face o trimitere evidenta la precedentul sau este aparitia prostituatei cu trei sani, pe care toata lumea si-o aminteste. Nu-i asa? Mai apar cateva elemente care fac trimitere la Total Recall-ul cu Schwarzenegger, dar nu vor fi reperate si intelese decat de fanii acestuia.

Cu toate astea, Total Recall cel nou mi-a placut, dovedindu-se o delectare pentru ochiul dornic de adrenalina. Vine un moment cand simti nevoia de actiune, fara sa te complici prea tare cu scenarii, dialoguri sau interpretari. Efecte CGI cat cuprinde (parca ne-am saturat sa tot vedem SF-uri care se desfasoara in orase pe care le cunoastem deja) – am apreciat arhitectura Coloniei, un oras al viitorului suprapopulat si aflat mereu sub averse de ploaie (nu am putut sa nu remarc, rautacios, cum apare soarele in final, apoteotic)…

Si nu am reusit sa scap de impresia ca decorul si atmosfera seamana foarte mult cu cele din Minority Report – insa fara a se ridica la nivelul acestuia. Impresia generala este, exact asa cum o definea un comentator pe internet, ca vizionezi un big-screen video game. Definitie mai precisa ca asta nu cred sa existe.

La nivel de scenariu exista lucruri prost explicate sau greu de crezut (daca nu imposibile) din punct de vedere tehnic – oricat de mult i-am permite imaginatiei sa scape de sub fraiele geologiei, fizicii si ale altor stiinte exacte. Si asta este de neiertat pentru un scenarist precum Kurt Wimmer, sclipitor in Equilibrium (2002). Cele mai multe se bat cap in cap in ce priveste Descensorul (the Fall), chestia care face legatura intre Uniunea Britanica si Colonie (amplasata in fosta Australie), singurele zone locuibile si suprapopulate ale Terrei.

Ca face legatura intre ele nu ar fi o mare lucru, dar ca trece prin miezul Pamantului fara probleme in numai 17 minute (desi cica i-ar trebui 42), si mai ales ca in zona respectiva personajele isi permit sa iasa din descensorul in miscare si sa se lupte agatate de el, singura rezistenta care li se opune fiind de intensitatea unui vant ceva mai puternic, care de-abia le ciufuleste parul - ne insulta un pic inteligenta.

Locatiile alese pentru desfasurarea actiunii ne amintesc de o alta dezamagire a fanilor, si anume ca actiunea ramane legata de Pamant si nu se mai muta pe Marte, asa cum s-ar fi asteptat majoritatea.

Colin Farrell da bine in rolul lui Douglas Quaid / Hauser, chiar daca nu arata si nu sfarma pietre ca Schwarzenegger. Personajul lui e mai credibil, mai nesigur (uneori parca prea nesigur), mai vulnerabil. Kate Beckinsale aproape ca o eclipseaza pe Jessica Biel, chiar daca are partitura negativa, insa mai falseaza din cand in cand, mai ales cand incearca sa urce la note mai inalte. Jessica Biel se prezinta destul de natural, dar ii lipseste sclipirea aceea care sa produca scantei alaturi de Colin Farrell.

Un moment placut – oricat de nerealist ar parea, este cel in care Quaid – Hauser canta la pian: o clipa suspendata in timp, o bula de acalmie in care ne putem delecta cu Sonata Nr. 17 de Ludwig van Beethoven. Prea scurt, din pacate.

In concluzie, daca aveti chef de un film plin de efecte speciale, daca nu tineti cu dintii de Total Recall-ul din 1990 si daca nu va deranjeaza prea mult un scenariu cu elemente nerealiste (da, chiar si pentru un SF!), atunci vi-l recomand calduros. Cu siguranta nu va veti plictisi.

P.S. In Descensor, Quaid citeste Spionul care m-a iubit al lui Flemming… Nu aveti cum rata secventa, pentru ca regizorul are grija sa focalizeze si sa mentina imaginea cateva secunde.

Regia: Len Wiseman
Scenariul: Kurt Wimmer, Mark Bomback
Cu: Colin Farrell, Kate Beckinsale, Jessica Biel, Bryan Cranston, Bill Nighy, Bokeem Woodbine, John Cho
Durata: 88 min
Premiera SUA: 3 august 2012
Premiera in Romania: 10 august 2012
Nota IMDB: 6.3
Nota Cinemagazin: 7 / 10