M-am intrebat, ca alti cativa comentatori de filme, de ce We Need to Talk About Kevin nu a fost prezent la Oscarul de anul acesta. Pentru ca, in opinia mea, ar fi meritat macar o nominalizare, fie pentru regie, fie pentru interpretare.

Am tot amanat sa-l vad, pentru ca stiam in linii mari despre ce este vorba si nu prea-mi doream sa-mi fac rau cu buna stiinta. Dar odata ce apuci sa vezi primele secvente, nu mai clipesti pana la sfarsit. Aceeasi senzatie apasatoare am avut-o citind cartea lui Dorin Lessing, Al cincilea copil, cu care asemanarile sunt numeroase.

We Need to Talk About Kevin te ineaca in rosu inca de la inceput: valuri de rosii zdrobite, rosii la cutie, ketchup curgand in farfurii, gem prelingandu-se pe langa feliile de paine, vopsea rosie care acopera peretii si geamurile, lumini rosii care scalda trupurile oamenilor. Prevestiri apocaliptice ale unui viitor care s-a intamplat deja.
Cu toate acestea simbolistica nu este deloc exagerata. Timpul se incolaceste si se zbate in memoria mamei debusolate care incearca, retrospectiv, sa inteleaga neintelesul. Neconceputul.

Intrebarea care declanseaza aceste incursiuni in trecut este formulata de-abia in finalul filmului: DE CE?
De ce? Cine a gresit? Unde a gresit? Ce s-a intamplat, ce putea fi schimbat, cine putea sa prevada asta…? Este vinovata mama ca nu si-a iubit suficient copilul, ca nu l-a dorit, ca i-a reprosat neimplinirea ei profesionala? Este vinovat tatal ca nu i-a luat in serios manifestarile violente precoce, ca a fost un simplu spectator naiv?

Forta filmului vine din felul in care este regizat si din jocul celor doi actori principali: Tilda Swinton si Ezra Miller. Pe Filmsinopsis am citit o fraza extrem de adevarata: “Când vine vorba de povesti de groază, femeile spun cele mai groaznice povesti.”

Lynne Ramsay construieste povestea retrospectiv, gradat, lasand tensiunea sa se acumuleze. Camera priveste cu aceeasi ochi uimiti si nestiutori, descoperind cu groaza semnele unei iminente nenorociri. O perdea alba care falfaie in intuneric dezvaluie putin cate putin dintr-o realitate crunta – si o face mult mai eficient decat orice film horror.

Femeia din ea stie cum sa transpuna in imagini gandurile mamei care se analizeaza neintrerupt, care nu conteneste sa priveasca inapoi, spre trecut, sa puna sub semnul indoielii propriile amintiri, subiective si distorsionate.

Iar mama nu putea fi interpretata mai bine de nimeni altcineva decat de Tilda Swinton, aceasta creatura cu trasaturi androgine pe care o stim drept Vrajitoarea Alba din Cronicile din Narnia sau Arhanghelul Gabriel din Constantine. Mimica ei faciala te aduce intr-o lume in care cuvintele nu isi gasesc locul, o lume a tacerilor pline de remuscari, de vinovatie, de zbateri fara raspuns. Chin, rusine, oprobriu public, disperare, deznadejde… o lunga lista de sentimente pe care i le putem citi pe fata, in timp ce ea strange mai tare din buze si indura. Timpul trece, indiferent de… Indiferent.

Si Kevin, cel despre care trebuie sa vorbim, dar de fapt el este cel al carui nume nu ar trebui rostit niciodata, intruparea raului pur, un Robin Hood demonic pe care nimeni nu reuseste sa il inteleaga. Si zicem privind cu pumnii stransi la ecran Slava Domnului ca in realitate nu exista asa ceva, nu se poate intampla una ca asta, nu-i asa, sau cum, crezi ca ar fi posibil, s-a mai intamplat? 

In film Kevin e o treime: prezentat in trei stadii ale cresterii lui, se dezvolta si devine o entitate aparte, de o forta destructiva nebanuita. Rock Duer, Jasper Newell si Ezra Miller il interpreteaza pe Kevin in diferitele stadii (larvare imi venea sa zic), trei baieti extrem de bine alesi, cu o fizionomie asemanatoare si ingrozitor de expresiva. In special Ezra Miller reuseste sa imbine perfect zambetul angelic si privirea stramba, de rau in esenta pura.

John C. Reilly, eternul personaj secundar, este tatal bonom si naiv, cam absent, care o sfarseste foarte rau din cauza ca n-a ascultat… Ce ar fi trebuit sa asculte? Era ceva de auzit? Spuneti voi.

Si: muzica. Muzica este cu adevarat criminala. Vazand filmul, veti intelege.

Regia: Lynne Ramsay
Scenariul: Lynne Ramsay, Rory Kinnear
dupa romanul omonim al lui Lionel Shriver
Distributia: Tilda Swinton, Ezra Miller, John C. Reilly, Jasper Newell, Rock Duer, Ashley Gerasimovich
Durata: 112 min
Premiera la noi:23 martie 2012
site oficial: We Need to Talk About Kevin
nota IMDB: 7.7
Nota Cinemagazin: 9.5 / 10

- o nominalizare Globul de Aur
- 3 nominalizari BAFTA
- o nominalizare Cannes
- un premiu Academia Europeana de Film

P.S. Dupa ce am vazut We Need to Talk About Kevin, i-as lua Oscarul lui Meryl Streep si i l-as da Tildei Swinton.

http://grooveshark.com/songWidget.swf

http://grooveshark.com/songWidget.swf

https://www.youtube-nocookie.com/embed/TGjjK5SMbJA?rel=0