Astazi va voi vorbi despre un film special. A durat mult pana sa ma hotarasc sa-l vad, si uite ca a trecut ceva timp si pana cand am reusit sa scriu despre el. Dar, asa cum se spune, totul se intampla la momentul potrivit.
Cand am vazut nota mare de pe IMDB (7.8) m-am intrebat ce anume a facut About Time sa primeasca un rating atat de bun. Povestea cu iz SF despre calatorii in timp… (booriing, deja au mai fost dintr-astea), protagonistul (un roscat desirat, cu totul nepotrivit pentru imaginea de sex-symbol cu care suntem obisnuiti pentru un june prim) si intreaga atmosfera de film british (fara efecte speciale, normal, si cu multe dialoguri absolut cotidiene) nu se constituiau defel in argumente pro vizionare.
Si totusi, pana spre final am avut o adevarata revelatie. Iar About Time a intrat dintr-un foc in top 5 al filmelor mele preferate.
Vreau sa subliniez un aspect. Perceptia mea asupra filmului acesta este strict subiectiva si personala. Si cu siguranta va fi receptat si inteles la intregul potential numai de unele persoane. Altora li se va parea plicticos probabil, o poveste draguta de dragoste buna de vazut de catre femei.
Dar mesajul pe care il transmite, felul minunat in care o face, mi s-au parut de o profunzime rara.
About Time este genul de film care isi transforma defectele (aparente) in atuuri. Si exact ceea ce ma facea la inceput sa ma indoiesc de prestatia lui s-a transformat in punctele lui forte.
O atmosfera calda si placuta, o poveste simpla in aparenta, dar cu mesaje si intelesuri profunde – despre Timp, despre Viata. Si cred ca traducerea in romaneste a titlului, “Era si timpul!” e nepotrivita, pentru ca nu are nicio legatura cu substanta acestuia. Mai degraba i s-ar fi potrivit “Despre Timp”, simplu si clar.
Dar marea revelatie din About Time nu a fost totusi ideea pe care o contine, ci Domhnall Gleeson, un actor minunat, carismatic, natural, iesit din tiparele hollywoodiene – si cu atat mai interesant. Nu putea exista o alegere mai buna pentru rolul calatorului in timp. Partenerii lui de ecran il completeaza frumos si sunt ei insisi frumosi, perfect potriviti in intreaga constructie. Rachel McAdams, Bill Nighy (Total Recall, The Best Exotic Marigold Hotel, Rango, Doctor Who, … si, da, senzatia cea mai noua, Margot Robbie.
In concluzie, cat de tare poate fi un film in care barbatii dintr-o familie intra intr-un dulap si, doar strangand pumnii, pot calatori in timp, retraind oricare moment din viata lor de pana atunci? E o lectie de viata pe care, din pacate, multi dintre noi nu numai ca nu o vor aplica, ci nici macar nu vor reusi sa o inteleaga…
Angela says:
ce ma bucur ca l-ai vazut in sfarsit si ca ti-a si placut
dar mai cu seama ca ai scris depsre el! si da, si mie mi-a placut teribil de mult Domhnall, dar si ideea filmului, ideea de familie 
Teo says:
L-am vazut acum vreo trei saptamani, dar nu am avut timp sa scriu despre el.
Stii, Angela, cred ca e ceva mai mult aici decat ideea de familie… Ideea filmului este despre felul in care ar trebui sa ne percepem si sa ne traim viata.
Despre cum sa privim lucrurile cu adevarat importante si modul in care alegem sa ne raportam la evenimentele care ni se intampla…
Si, pana la urma, ca nu avem nevoie de puteri supranaturale pentru a fi fericiti.
Teo says:
Iti multumesc ca esti aproape, chiar daca nu prea apuc sa socializez. Miss you! :-*
Pingback/Trackback
Excision | Silence's Blog
ionela says:
Foarte frumos comentariu. M-Ai convins sa-mi fac timp sa-l vad (vedem, voi incerca sa-l conving SI PE Andrei).,Te astept cu noi postari
Teo says:
Multumesc, Ionela!
Sper ca ati reusit sa-l vedeti. astept pareri.
As vrea sa imi fac timp sa mai scriu si pe site, nu numai pe facebook, trebuie sa imi fac un program.
:*