“I always wanted to be famous”

Bronson are la baza o poveste reala. Cea a lui Michael Peterson – sau, asa cum a ales sa se numeasca, Charles Bronson, un tanar dornic de afirmare care la 19 ani jefuieste un oficiu postal, fura 26 de lire si este condamnat la 7 ani de inchisoare. Asta se petrece in 1974. Din cauza comportamentului sau extrem de violent, cei sapte ani se transforma treptat in 38, dintre care cel putin 30 petrecuti la izolare. O adevarata problema pentru sistem, este plimbat din penitenciar in penitenciar, ajungand la un moment dat si la casa de nebuni. Astazi Bronson este cunoscut in Anglia drept cel mai violent prizonier al tuturor timpurilor, a primit numeroase premii pentru poeziile pe care le compune, a publicat unsprezece carti, iar desenele i-au fost expuse timp de doua saptamani la metroul londonez.

Nicolas Winding Refn, care ne-a confirmat ulterior si in Drive ce ii poate pielea, si-a setat in Bronson ambitiile cinematografice la un nivel suprarealist:

Intotdeauna am vrut sa fac un film in stilul lui Kenneth Anger, si am vrut sa imbin marea traditie teatrala cu cinema-ul pop al anilor ’60, care era foarte psihedelic, si, in acelasi timp, sa fac un film despre un om care isi creeaza propria mitologie. Trebuia sa fie suprarealist ca sa aiba efect.

Ca mod de realizare, Bronson depaseste stadiul de reprezentare biografica – de fapt il transcende, delimitandu-se din start de hollywoodismul atotprezent (sa nu uitam ca Nicolas Winding Refn este de origine daneza). Filmul este o creatie cu fatete multiple, dar nu o oglinda, este o manifestare artistica, dar nu un manifest.

Unghiul relatarii e unul pur subiectiv – suntem spectatorii unui one man show, un clovn impulsiv si violent care isi schimba mastile cu repeziciune. Reprezentatia lui nu se desfasoara numai pe scena teatrului sau imaginar, ci si in realitate: Bronson este un artist care stie ca merita adoratia si aplauzele publicului… Iar meritul regizorului rezida in felul in care stie sa ne descrie realitatea, nu cea reala, ci aceea traita, perceputa si transformata de mintea incifrata a celui mai de temut detinut.

Caracteristic filmelor lui Refn, tacerile sunt cele mai importante, spunand mai multe despre personaj decat orice alta caracterizare. Si nu putea exista nimeni altcineva in afara de Tom Hardy care sa poata face lucrul asta cu mai mare maiestrie. Initial rolul ii fusese oferit lui Jason Statham, care nu a putut accepta din cauza altor filmari la care participa, asa ca atentia regizorului s-a indreptat catre tanarul si promitatorul Hardy. Astfel, destinul a facut ca el sa primeasca rolul care ii va marca intreaga cariera, un rol a carui interpretare mind-blowing te lasa pur si simplu cu gura cascata. Si nu numai tacerile lui sunt graitoare, ci si fiecare sunet, fiecare mormait, fiecare grimasa pe care i le imprumuta lui Bronson ne permit sa intelegem starile prin care trece personajul si felul in care se raporteaza acesta la cei din jur.

Inca inainte de a intra in atentia publicului larg cu Inception, Tom Hardy se facuse remarcat cu rolul din RocknRolla (2008), apoi cu o aparitie neasteptata in Wuthering Heights (2009). Au urmat propuneri pentru filme din ce in ce mai cunoscute, iar de la Warrior sau Tinker Tailor Soldier Spy pana la The Dark Knight Rises nu a mai fost decat un pas. Actor de o incredibila versatilitate, Hardy uimeste prin calitatea ireprosabila a interpretarii, prin mereu surprinzatoarea putere de transformare de la un rol la altul, dar mai ales prin felul in care imbina de fiecare data manifestarea fizica a unei forte brute, de tornada, cu o gama nesecata de nuante si sentimente.

Bronson este un film pe care nu l-as recomanda oricui. Este violent, incrancenat, dar si ironic, chiar comic pe alocuri. Nu e un film obisnuit cu puscariasi. Dar este o opera de arta, minutios pregatita. Scena disco din salonul plin de nebuni, in care pacientii se misca aidoma unor papusi dezarticulate pe fundalul melodiei It’s a sin de Pet Shop Boys este magistrala. De asemenea nu putem omite scena finala, in care asistam la creatia si ulterior atacul unui Bronson gol,  pictat in negru din cap pana-n picioare, creatorul absolut al unei opere de arta in miscare.

Chestii:
– adevaratul Charlie Bronson este vestit si pentru cererile absolut ciudate pe care le facea cand lua ostatici prin inchisoare: odata a cerut o papusa gonflabila, un elicopter si o ceasca de ceai. Bineinteles ca cererile nu ii erau satisfacute.
– inainte de a fi inchis, Bronson (Michael Peterson) a lucrat la circ, de unde se presupune ca a ramas cu look-ul inconfundabil: capul ras si mustata
– unele picturi care apar in film sau in secventele animate ii apartin adevaratului Bronson
– Tom Hardy a “pus pe el” 19 kilograme de masa musculara pentru acest rol
– Refn nu a avut voie sa il intalneasca pe Charles Bronson, nefiind cetatean britanic, insa au vorbit la telefon. In schimb Hardy s-a intalnit cu Bronson de mai multe ori. Acesta din urma s-a declarat impresionat de felul in care Hardy a reusit sa semene cu el fizic, dar si de cum i-a “copiat” personalitatea si vocea. Bronson crede cu tarie ca Hardy este singurul care il poate interpreta.

P.S. Sa fiti atenti la coloana sonora. Veti recunoaste bucati de Verdi sau Wagner, Léo Delibes si-al sau Flower Duet, dar, mai ales, Glass Candy.

Regia: Nicolas Winding Refn
Scenariul: Brock Norman Brock, Nicolas Winding Refn
Cu: Tom Hardy, Kelly Adams, Luing Andrews, Katy Barker, Matt King
Durata: 92 min
Premiera: 13 martie 2009
Nota IMDB: 6.9
Nota Cinemagazin: 9.5 / 10

Premii si nominalizari aici.