The Cut / Tăietura (2014), cel mai recent film în regia lui Fatih Akin (Head-On, The Edge of Heaven, Soul Kitchen), cu Tahar Rahim în rolul principal (Un prophète), spune povestea unui supravieţuitor al genocidului armenilor de la începutul secolului XX, care porneşte în căutarea fetiţelor sale dispărute în timpul masacrului.
Cam asta ne zice sinopsisul. Nu stiu cum nimeresc in ultimul timp numai la filme care sapa adanc si rascolesc profund. Continue reading
De la o vreme mi-am schimbat comportamentul de spectator de film. Ador pur si simplu sa merg in sala de cinema fara sa stiu despre ce este vorba. Sa n-am habar nu doar despre subiectul, genul sau tema filmului, ci si despre cine este regizorul sau care sunt actorii care joaca in el, sau, mai rau, uneori nici nu stiu cum se numeste… (noroc ca nu sunt mai multe vizionari de presa in acelasi timp)
E un sentiment minunat nu doar sa nu ai asteptari, dar si sa te lasi surprins (placut sau neplacut, fireste) de ceva nou. Necunoscut. Cu toate acestea Continue reading
Pun pariu ca fiecare din noi, atunci cand da de perechea de cuvinte “film romanesc”, isi activeaza instantaneu o serie de tipare preexistente, raportandu-se in mod mai mult sau mai putin constient la informatiile aflate in baza de date proprie fiecarui creier.
Cel ales este un film romanesc. Regizat de Cristian Comeaga (producator al Restul e tacere si Asfalt tango), un personaj si el in cel mai pur sens al cuvantului, revelat ca un dirijor omniscient si constient al intregii masinarii artistice.
Asadar am pornit la vizionarea filmului incercand sa ignor baza de date care incerca sa se activeze proiectand diverse imagini si scenarii referitoare la ceea ce stiam despre filmul romanesc. Si a fost bine. La un moment dat chiar imi spuneam ca, daca nu s-ar fi vorbit romaneste, mai ca nu as fi stiut in ce zona sa il plasez. Continue reading
Un beau dimanche este aidoma titlului sau: ca o zi frumoasa de vara. Am vazut, criticii nu i-au dat note prea mari, probabil pentru ca scena de debut nu duce catre un alt fir epic, mai tensionat, mai agresiv. Dar pentru ca am ajuns la o etapa de suprasaturare in ce priveste filmele agresive – si in general tot ce tine de violenta fictiva sau nu – am apreciat aceasta evadare intr-o poveste posibila, care mi-a lasat impresia de realitate. Continue reading
Papilele gustative ale neuronilor mei au savurat compozitia acestui film. Vi s-a intamplat vreodata sa cititi o carte si sa rariti ritmul tocmai pentru ca observati ca se imputineaza numarul de pagini si va apropiati de sfarsit? Cam asa mi s-a intamplat cu Jimmy’s Hall. M-am delectat cu imaginile de verdeata idilico-irlandeza, atmosfera creata, muzica minunata dar mai ales, mai ales cu agerimea dialogurilor. Continue reading
Ce m-a incantat cel mai mult la Chappie a fost echilibrul cu care se joaca Neill Blomkamp, imbinand bucati diferite de puzzle intr-o constructie colorata, stabila, fluida: SF, actiune, sentiment, emotie, comic, violenta, ludic, manifest (cu sensul de statement).
La inceput am avut o scurta strangere de inima ca voi asista la resurectia lui Robocop… Desi, cunoscandu-l pe Blomkamp din mult mai densul District 9 si din usor comercialul Elysium, as fi fost socata de asa ceva. Si nu se dezice.
Chappie m-a atras parca mai mult decat celelalte doua, mai mult decat muuulte SF-uri recente – ei, nu e un Interstellar, dar mi-a placut la nebunie. Continue reading
Focus incepe promitator. Chiar foarte. Mai ales ca e vorba de Margot Robbie, iar cine a vazut-o in Lupul de pe Wall Street stie despre ce vorbesc. Fata e buna, din toate punctele de vedere. Apoi il mai bagam in compozitie si pe Will Smith, care nu stiu ce naiba face dar arata la fel de bine ca acum zece ani. Sau poate mai bine…?!?
Si asa intram in subiect, care arata si el tare incitant si promitator: aventurile celor cativa alesi, isteti si prestidigitatori, care subtilizeaza (la propriu) tot ce au nevoie pentru un trai cu bling-bling (si la propriu, si la figurat). Tipologia subiectului m-a dus instantaneu la conexiuni cu alte filme care s-au ocupat cu astfel de incursiuni in… magia imbogatirii fulgeratoare. Continue reading
Acum o sa fac o cronica de-a dreptul subiectiva. Pentru ca am citit o gramada de elogii scrise la adresa filmului. The Theory of Everything suna foarte incitant. Promitator. Mai ales ca Stephen Hawking este un personaj in sine, si omul, si fizicianul. Mi s-a parut o idee geniala sa se faca un film despre el, despre viata lui. Recunosc, habar n-aveam multe detalii. Continue reading
Wish I was here pare – si incepe si da, mai si continua – ca o comedie. Mai ales ca in rolul principal in regasim pe Zach Braff, simpaticul stagiar din Scrubs. Dragalasenia lui inconfundabila, dublata de atitudinea inocenta si copilaroasa in fata vietii, se pastreaza si aici, chiar daca filmul abordeaza pe nebanuite o tema serioasa. Sa observam ca Zach este si regizor, co-scenarist, producator si protagonist – si eu as zice ca a facut o treaba tare buna.
Din cate am inteles, jumatate din bugetul realizarii productiei s-a adunat in doar trei zile, cu ajutorul a peste 45 de mii de fani. Deci se poate. Continue reading
