CineMagazin

Despre filme, cu subiectivitate…

Hugo (2011)

 

Neobisnuit pentru Scorsese sa faca filme din categoria lui Hugo, adica family. Dar si cand se apuca de treaba! Face el ce face si pe ce pune mana se transforma in aur, indiferent daca plotul este cuminte, locurile comune sau gesturile stereotipe.
Marele succes al lui Hugo este efectul vizual, care te insfaca chiar din primele cadre si te tranteste intr-o lume magica, stralucitoare, de basm, amplificata de efectul 3D (si se pare ca il detroneaza pe Avatar din punctul acesta de vedere).

Imaginatia fantastica a regizorului este transpusa pe ecran cu ajutorul unei consistente echipe tehnice – si in acest caz nu exageram deloc daca vrem sa folosim expresia minunile tehnicii moderne.
Hugo te face sa iti doresti sa-l captezi frame cu frame si sa-l pui in rama. Vedeti aici o mica parte din imaginile minunate cu care se joaca Scorsese si echipa lui de magicieni.

Ideea de baza este simpla, in linie dikensiana: Hugo a ramas orfan si locuieste in Gara Montmartre din Parisul anilor ’30. Singurul lucru ramas de la tatal sau este un automaton - un robot stricat care stie sa scrie si care, pornit cu o cheie in forma de inima, ii va transmite un mesaj.

Dar dincolo de povestea de familie, Scorsese integreaza ceva mult mai important: mesajul robotului cu cheie sub forma de inima este mesajul sau, un omagiu adus cinematografiei timpurii si lui Georges Méliès in principal. Iar daca esti cinefil adevarat, vei sti inca de la vederea acestui desen despre ce este vorba si cine este Georges Méliès:

Pentru cine nu a aflat inca, Georges Méliès nu a inventat cinematograful, insa a descoperit si a utilizat cu succes tehnica trucajului. Originile lui de magician impreuna cu averea sotiei, combinate cu o imaginatie fara limite, l-au ajutat sa faca sute de filme. Este considerat un precursor al cinematografiei moderne, un deschizator de drumuri. Cel mai cunoscut film al sau este Le voyage dans la lune (1902) – pe care il poti vedea mai jos, surprinzator de inovator pentru perioada respectiva.

Scorsese nu este primul care ii aduce omagiu lui Méliès. Tom Hanks in From the Earth to the Moon (miniseria misiunilor Apollo) recreeaza in ultimul episod momentul filmarilor din Le voyage dans la lune, acordandu-i o atentie speciala.

Interesant este ca intr-o alta carte de care mi-a amintit Hugo, inca de la primele imagini cu robotul reparat cu ceasornice, si anume Mecanica Inimii (The Boy with the Cuckoo-Clock Heart)
de Mathias Malzieu, dam iar nas in nas cu Méliès. Nu stiu daca e doar o coincidenta, insa in film asistam la o scena onirica in care baietelul se trezeste cu pieptul plin de rotite, transformat in mecanism ticaitor…

Revenind la filmul nostru: partea tehnica e completata de interpretare. Avem o serie de actori care fac povestea fluida, placuta, lovable. Pana si nesuferitul Sacha Baron Cohen e simpatic in rolul sau schiopatat mustacios, iar Ben Kingsley – la o noua colaborare cu Scorsese, dupa Shutter Island – il intruchipeaza pe Méliès cu multa sensibilitate si profunzime. In ce il priveste pe Asa Butterfield, il vad ca pe un nou Haley Joel Osment.

Hugo e mai mult decat o combinatie intre Oliver Twist si  A.I. Artificial Intelligence.
Daca vrei actiune, s-ar putea sa te plictisesti. Daca vrei o poveste, s-ar putea sa fii dezamagit de simplitatea ei.

Hugo este un film pentru copii si pentru cei cu suflet de copil. Apoi este un film pentru iubitorii cinematografului, pentru cei care stiu sa aprecieze frumusetea unui film mult sau a unor imagini vechi de 100 de ani. Si este un film pentru cei care viseaza sa vada o imensa, incredibila luna plina deasupre Turnului Eiffel, intr-o noapte magica. Hugo iti arata cum prind viata visele.

P.S. Desi este un film numai bun de Oscar, tot The Artist e preferatul meu.

Regia: Martin Scorsese
Scenariul: John Logan
- dupa cartea The invention of  Hugo Cabret de Brian Selznick
Distributia: Asa Butterfield, Ben Kingsley, Sacha Baron Cohen, Chloë Grace Moretz, Jude Law, Christopher Lee
Durata:  126 min
Premiera SUA: 23 noiembrie 2011
Premiera  la noi: 13 aprilie 2012
site oficial: Hugo
nota IMDB: 8.0

- 5 premii si 6 nominalizari Oscar
- un premiu si 2 nominalizari Globul de Aur
-  2 premii si 7 nominalizari BAFTA

https://www.youtube-nocookie.com/embed/hR-kP-olcpM?rel=0
https://www.youtube-nocookie.com/embed/6Nx8hVGzSO4?rel=0
Category: Aventuri, Drama, Familie
  • Aser says:

    Okay, well that confused me. I haven’t read the book or seen the movie, so I wduoln’t know, but in another trailer I saw Hugo hang off of a clock. That clock looked quite close to Big Ben’s size and shape. Also, as you pointed out, they had British accents. But I believe you. Please correct me if I’m wrong, but this is so confusing!

    5 August 2012 at 8:52 PM

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*