- un premiu Globul de Aur
- 2 premii si 3 nominalizari Oscar
- un premiu si 6 nominalizari BAFTA
Nota Cinemagazin: 7 / 10

Am pornit sa ma uit la Skyfall cu multa speranta, acumulata in urma aprecierilor pozitive pe care le citisem in legatura cu noul Bond. Dupa 50 de ani de activitate, se parea ca 007 a devenit mai uman, mai putin bulletproof…

Primele secvente ale filmului m-au dezamagit insa, oferindu-mi exact ceea ce speram sa primesc in doza cat mai mica: urmariri tipice pe acoperisuri, sarituri acrobatice pe un tren in mers (cu inevitabila cadere-agatare cu o singura mana) si un scenariu care nu se sinchiseste sa ofere explicatii coerente si credibile.

Apoi, dupa cele cateva minute de chin servit dupa meniul Bond standard, a inceput genericul (avand pe fundal melodia lui Adele, Skyfall). Un generic ce m-a facut sa casc ochii mari a uimire in timp ce mi-am reprimat cu greu pornirea instinctiva de a verifica daca ma uit la acelasi film sau s-a produs vreo incurcatura tehnica. Mica opera de arta si-a executat coregrafia perfecta, involburand ecranul cu valurile ei atat de bine inchegate de imagini, apoi s-a retras firesc, nu inainte de a declansa motorasul placut al interesului: Cine a facut asta?

Apoi a inceput. Intr-adevar, il regasim pe James Bond putin mai obosit, mai tras la fata, mai apasat de vreme. Sam Mendez (American Beauty, Road to Perdition, Revolutionary Road) isi lasa bine amprenta in structura organica a filmului. Se observa tendinta de repliere, de regresiune in trecut ca unica forma de aparare in fata necunoscutului tehnologic. Exista un mai mare interes pentru backgroundul eroului principal, o privire mai atenta asupra omului in smoking care apasa pe tragaci.

Din pacate, scenariul se limiteaza la eterna stuctura bondesca, apeland la solutii (mult prea) facile, lasand indicii jenant de predictibile si  scapand din vedere optiuni, explicatii sau chiar personaje. De exemplu Sévérine, un personaj interesant si cu potential, se pierde pe parcurs exact pe principiul sedusa si abandonata.

Din fericire, filmul isi spala rusinea la capitolul imagine. Se simte – si se vede – placerea cu care Roger Deakins, directorul de imagine, (si de altfel intreaga echipa de creatie) si-a facut treaba. Din punctul acesta de vedere, da, Skyfall este cel mai bun film Bond de pana acum. Culoare, jocuri de lumini si umbre, nou si vechi, modern si obsolet, toate sunt combinate in cadre de o frumusete artistica incontestabila. Locatile in care s-a filmat (Shanghai – China, Istanbul si Adana – Turcia, Hashima Island – Japonia, Glencoe – Scotia) mustesc de potential imagistic si au fost captate in cateva tablouri foarte reusite.

In ce priveste interpretarea, nu am nimic deosebit de spus in legatura cu Daniel Craig, Judi Dench sau Ralph Fiennes. Actori buni, joc pe masura – desi personajul lui Fiennes mi s-a parut cam transparent si neinteresant. Javier Bardem e ok in rolul raului, are cateva sclipiri de originalitate care sporesc autenticitatea, totusi nu reuseste sa ma impresioneze ca altadata. Naomie Harris e departe de tot de ideea de fata Bond si inca nu am reusit sa imi dau seama ce atuuri au adus-o in pozitia de partenera temporara a acestuia. De Bérénice Marlohe am vorbit deja: frumoasa, dar abandonata.

Sunt 50 de ani de cand James Bond este printre noi. Timpurile se schimba, oamenii vin si pleaca, insa aventurile lui 007 vor continua, mai bine sau mai prost povestite. Parca totusi ne-am dori sa plece si el acasa, sa se odihneasca de-acum…

Regia: Sam Mendes
Scenariul: Neal Purvis, Robert Wade, John Logan
Cu: Daniel Craig, Javier Bardem, Judi Dench, Ralph Fiennes, Naomie Harris, Bérénice Marlohe, Albert Finney, Ben Whishaw
Durata: 143 min
Premiera Romania: 26 octombrie 2012
Nota IMDB: 8.0