Sari la conținut
CineMagazin

azi

Recenzii

Stăpânul inelelor: Cele două turnuri (2002): filmul de mijloc care a ieșit cel mai bine

Un film care trebuia să fie doar puntea dintre început și sfârșit a ajuns primul din 2002 la încasări. Helm's Deep și Gollum explică de ce.

· publicat · 5 min de citit

Afișul filmului Stăpânul inelelor: Cele două turnuri (2002)

Al doilea film dintr-o trilogie are, de regulă, cea mai grea sarcină: nu începe nimic, nu termină nimic. „Stăpânul inelelor: Cele două turnuri” (2002), regizat de Peter Jackson după romanul lui J.R.R. Tolkien, nu a fost scris ca film de sine stătător: scenariștii au conceput inițial trilogia ca două părți, cu fragmente din „Cele două turnuri” scrise drept final al primului. Întrebarea recenziei: cum scoți un film bun dintr-o poveste care a fost croită ca pod? Jackson o rezolvă cu două mutări: intercalează trei fire narative și pune o bătălie la mijloc.

Trei povești, o singură bătălie

Frodo și Sam merg spre Mordor, cu Gollum drept călăuză, iar Sam nu are încredere în el. Merry și Pippin evadează de la orci, dau de Treebeard și încearcă să convingă niște copaci să intre în război. Aragorn, Legolas și Gimli ajung în Rohan, îl regăsesc pe Gandalf și se alătură regelui Théoden în apărarea de la Helm's Deep. Trei fire care se întretaie constant ar putea obosi, dar aici se completează: când povestea lui Frodo încetinește, treci la unul dintre ceilalți, iar când bătălia se încinge, filmul se întoarce la ei.

Helm's Deep e punctul în jurul căruia se învârte tot. Filmările bătăliei au durat cam trei luni, pe platou au fost 500 de figuranți, iar actorii se insultau între ei în maori. Faptul că uruk-hai își lovesc suliile de pământ înainte de atac a fost o improvizație. Jackson și-a planificat bătălia cu 40.000 de soldați de jucărie, iar fortăreața a fost construită într-o carieră, la care se adaugă o machetă la scara 1:35 care apărea chiar în clipul de 45 de minute cu care a convins New Line să dea banii. Se simte că cineva a făcut mult teren de joacă înainte să înceapă filmările. Bătălia are geografie: știi unde e poarta, unde e turnul, unde sunt arcașii. De-asta funcționează, spre deosebire de atâtea bătălii de pe ecran în care nu mai înțelegi cine pe cine lovește.

Gollum și omul din spatele lui

Dacă Helm's Deep e partea mare, Gollum e partea care rămâne. Andy Serkis nu l-a jucat doar cu vocea: scenele au fost filmate de două ori, cu el și fără el, iar echipa a descoperit că ceilalți actori jucau mai bine când Serkis era în cadru. În final, Gollum a fost animat peste acele scene. Weta Digital, care și-a dublat personalul în timpul filmului, a produs în total 73 de minute de efecte digitale în 800 de cadre. Pielea lui a cerut patru ore de randare pe cadru. Dar scena care contează nu e tehnică: e dialogul în care Sméagol și Gollum se ceartă între ei dacă să rămână loiali lui Frodo. E una dintre scenele preferate ale lui Jackson, scrisă și regizată de Fran Walsh, iar Serkis schimbă vocea și corpul pentru fiecare dintre personalități. Aici filmul face cel mai mare salt: un personaj generat pe calculator poartă o scenă dramatică fără să pară că e din alt film.

Treebeard e celălalt personaj digital, cu o piele de lemn modelată după mulaje de scoarță și o păpușă de peste patru metri pentru scenele cu hobbiții. Mie mi se pare că pasajul cu Ents e partea cea mai lentă din film, dar și acolo e o idee bună: copacii nu hotărăsc imediat să meargă la război, iar scenarista Philippa Boyens a spus că asta îi face pe Merry și Pippin „mai mult decât bagaj”.

Ce a schimbat Jackson față de carte, și cum a fost primit

Filmul face câteva schimbări care au supărat unii cititori. Faramir, de pildă, nu-i lasă pe Frodo și pe Sam să plece imediat: îi duce la Osgiliath, în ideea de a-și dovedi valoarea față de tatăl lui. Scenariștii au explicat că, dacă Faramir ar fi refuzat Inelul din prima clipă, Inelul și-ar fi pierdut puterea de a corupe. Elfii care apar la Helm's Deep nu sunt în carte; au rămas în film, deși scenariul se schimbase între timp, pentru că scenele erau deja filmate. Titlul însuși a fost reinterpretat: turnurile sunt aici Orthanc și Barad-dûr, nu Minas Morgul. Nu orice schimbare e inspirată, dar fiecare are o explicație, și asta e mai mult decât au multe adaptări.

Încasările spun restul: 923 de milioane de dolari în prima rulare, cel mai mare total din 2002 și, la vremea aceea, al treilea film din toate timpurile, după „Titanic” și „Harry Potter și Piatra Filozofală”. A fost nominalizat la șase Oscaruri, între care cel pentru cel mai bun film, și a câștigat la montaj de sunet și la efecte vizuale. Dacă prinzi versiunea extinsă, apare și Denethor, tatăl lui Faramir, iar Boromir are mai multe flashback-uri.

Verdict: merită seara, fără rezerve pentru cine nu l-a văzut sau nu l-a mai văzut de mult. Are o bătălie cu geografie clară și un personaj digital care joacă o scenă dramatică, iar dacă ai mai văzut prima parte, n-o să-ți pară un pod între altele. Sari peste doar dacă nu ai chef să intri într-o poveste începută în alt film.