Sari la conținut
CineMagazin

azi

Recenzii

Terminator: Genisys (2015): un film care vrea să repare franciza și se încurcă în propriul calendar

Genisys amestecă mai multe cronologii cu un Schwarzenegger care a îmbătrânit. Distrează pe bucăți, dar nu stă în picioare ca întreg.

· publicat · 4 min de citit

Afișul filmului Terminator: Genisys (2015)

Întrebarea la care trebuie să răspundă „Terminator: Genisys” (2015), regizat de Alan Taylor, e simplă: poți reporni o franciză cu o poveste despre timp fără să te încurci singur în calendar? Filmul e descris de producători drept o „reimaginare” a primelor două „Terminator”, nu o continuare și nu chiar un reboot, adică exact genul de explicație pe care o dai când nu ești sigur ce ai făcut. Rezultatul e un film de acțiune cu momente bune și cu o poveste care pare scrisă pe cinci table albe. Ceea ce, de fapt, e adevărat.

Ce funcționează: Pops și un autobuz în aer

Ideea de pornire e bună. Kyle Reese (Jai Courtney) e trimis în 1984 s-o salveze pe Sarah Connor, dar ajunge într-o lume în care Sarah (Emilia Clarke) a fost crescută de un Terminator reprogramat, numit „Pops”. Arnold Schwarzenegger îl joacă din nou, și aici filmul face cea mai deșteaptă mișcare: nu se preface că personajul n-a îmbătrânit. Scenariștii au scris rolul pornind de la o sugestie a lui James Cameron, aceea că învelișul de țesut viu al Terminatorului îmbătrânește odată cu timpul. Schwarzenegger avea 67 de ani și glumele cu vârsta lui sunt, de departe, cele mai simpatice din film.

Încă un lucru care merge: scena de început, cu sosirea lui Kyle în 1984, recreată la fix, inclusiv adidașii de epocă ai lui Courtney, pentru care s-au refăcut 25 de perechi dintr-un model scos din producție, și cadrul în tonuri de albastru, verde și negru, ca în filmul din 1984. Nu aveau drepturile asupra scenelor originale, așa că le-au refilmat. Iar pe partea de acțiune, filmul pune în aer un autobuz școlar pe podul Golden Gate, pe o replică de 150 de metri a podului construită în New Orleans, fără efecte vizuale pentru acea secvență. Într-un film cu efecte făcute de șase companii, e un detaliu care te face să respecți munca.

Ce nu merge: prea mult explicat, prea puțin simțit

Mie mi se pare că problema e că filmul se încurcă în propriile reguli. Acțiunea se petrece în șapte perioade de timp, cu 1984 și 2017 ca ancore, iar fiecare personaj trebuie să afle din nou cine a schimbat ce. Scenariștii Laeta Kalogridis și Patrick Lussier au ales să renunțe la ideea că Ziua Judecății e inevitabilă și să lase mai multe cronologii să existe simultan. Pe hârtie sună inteligent. Pe ecran, personajele își petrec jumătate din timp explicându-ne de ce nu mai putem avea încredere în ce știam din filmele anterioare.

Distribuția are și ea cusururi. Jason Clarke îl joacă pe John Connor cu toată seriozitatea, iar J. K. Simmons, ca detectivul O'Brien care investighează călătorii în timp, e un ajutor binevenit, dar nu are destule scene. Matt Smith apare ca „Alex”, un Terminator avansat care întruchipează Skynet, și el merită mai mult spațiu. Dintre toți, Emilia Clarke și Jai Courtney rămân cu scenele cele mai echilibrate, iar Courtney, care a slăbit ca să pară mai puțin impunător, e un Kyle mai vulnerabil decât ne-am aștepta.

Și apoi e titlul. Producătorul David Ellison a recunoscut ulterior că jocul de cuvinte cu „Genisys” n-a mers: era un calambur după logica Google, care trimitea la „genesis”, iar publicul nu l-a prins. Poate că e cea mai onestă frază din toată campania filmului.

Cum a fost primit și ce a urmat

Criticii l-au judecat aspru, mai ales pentru poveste, deși unii au apreciat scenele de acțiune și revenirea lui Schwarzenegger. Încasările au fost de 440,6 milioane de dolari în toată lumea, al doilea cel mai mare total din franciză după „Terminator 2”, dar sub așteptări. Sechelele planificate și un serial derivat au fost anulate, iar franciza a continuat cu „Terminator: Dark Fate” (2019), o continuare directă a lui „Terminator 2”, ceea ce spune, cred, destul despre cum a fost privit filmul din 2015.

Nu e un film prost, e unul dezorganizat: are idei, are acțiune, are un erou pe care îl iubești de treizeci de ani, dar uită să facă din ele o poveste.

Verdict: merită dacă ești fan Schwarzenegger sau fan al seriei și ai chef de acțiune cu glume pe care să nu le iei în serios. Într-o seară de week-end, cu telecomanda la îndemână și fără pretenții de logică temporală, se uită ușor. Dacă ceri o poveste coerentă, sari peste și revezi „Terminator 2”.