„Venom” (2018) e unul dintre filmele pe care criticii le-au disprețuit, iar spectatorii le-au cumpărat în masă. Pe Rotten Tomatoes are 30%, pe Metacritic 35 din 100, iar încasările au trecut de 856 de milioane de dolari. Întrebarea recenziei nu e dacă e un film bun, ci cine are dreptate: criticii sau cei care au cumpărat bilete. Și, mai concret, ce primești dacă te așezi la televizor cu el diseară.
Ce spun criticii, și de ce nu greșesc
Reproșurile sunt cunoscute: stil plictisitor, intrigă dezordonată, ton inconsecvent. Le-aș semna aproape pe toate. Povestea îl pune pe Eddie Brock, jurnalist de investigații, să piardă totul după ce-l confruntă pe Carlton Drake, șeful Life Foundation, un geniu care testează simbioți extratereștri pe oameni. Apoi ajunge gazdă pentru unul dintre ei. De aici, filmul se împarte între un thriller corporatist, o poveste de dragoste ratată cu Anne, jucată de Michelle Williams, și o luptă cu un alt simbiot, Riot. Niciuna dintre ele nu are destulă greutate. Răufăcătorul lui Riz Ahmed are o idee bună, un om convins că salvează omenirea și care e dispus să sacrifice alți oameni, dar scenariul nu-i dă destul spațiu să o joace.
Mai e o problemă, care vine din culisele producției. Regizorul Ruben Fleischer a spus că era important să onoreze violența din benzile desenate, unde personajul mușcă capete și mănâncă creiere. Dar executivii Sony au vrut să evite un rating care ar fi încurcat eventualele încrucișări cu Spider-Man, iar filmul a rămas la PG-13, cu violența diminuată. Se simte: umbra unui film mai dur decât acesta atârnă peste fiecare scenă de luptă, în care Venom ar trebui să fie periculos, dar nu e lăsat.
Tom Hardy, de două ori
Aici începe partea bună. Hardy joacă simultan un reporter ratat și vocea din capul lui. Pentru Eddie a ales un accent american cu „aw-shucks”, iar pentru Venom o voce de cântăreț de lounge, mai târziu modulată să sune mai sinistru. A asemănat cuplul cu Ren și Stimpy, și chiar asta e: două personaje care împart un corp. Fleischer a spus că relația nu e ca la vârcolac sau ca la Jekyll și Hyde, ci un „hibrid”, doi într-un singur corp, care colaborează. În scenele în care cei doi se ceartă în aceeași cameră, filmul prinde viață, iar replica scoasă direct din benzile desenate, „Ochi, plămâni, pancreas… atâtea gustări, atât de puțin timp”, face mai mult pentru personaj decât o jumătate de oră de intrigă. Nici criticii n-au contestat asta: relația dintre Eddie și Venom a fost lăudată, chiar dacă jocul lui Hardy în rolul lui Eddie a stârnit păreri împărțite.
Williams are o replică adăugată chiar de ea, „Te iubesc, dar mă iubesc mai mult”, ca trimitere la mișcarea MeToo, și o scurtă scenă în care apare ca She-Venom, ținută secretă până la lansare. Woody Harrelson apare în scena din mijlocul genericului ca Cletus Kasady, iar după generic vine un clip din „Spider-Man: În lumea păianjenului”. Merită să nu stingi televizorul.
Un film făcut pe jumătate din ce rămăsese
Povestea producției explică de ce nimic nu se leagă. Sony a încercat un film Venom încă din 2007, după ce Topher Grace l-a jucat în „Spider-Man 3”, iar proiectul a trecut printr-o grămadă de scenariști și regizori fără să iasă nimic. A fost revitalizat în 2016, ca film de sine stătător, fără Spider-Man, pentru că drepturile personajului erau împrumutate către Marvel Studios, iar scenariștii au avut de făcut „un film cu un personaj definit de Spider-Man, fără Spider-Man”. Bugetul a fost de 100 de milioane, din care o treime acoperită de Tencent, iar Hardy a primit 7 milioane. Sanford Panitch, președintele Columbia, a spus că filmul e „o variație pe tema filmului de groază”, inspirat de John Carpenter și David Cronenberg, dar „cu mai mult pop și distracție”. Se vede cum jumătate din film încearcă una și jumătate cealaltă.
Verdict: merită dacă vii pentru Hardy și pentru perechea Eddie–Venom, nu pentru intrigă. Dacă aștepți un horror cu supereroi sau un film bine legat, sari peste: partea bună e perechea de personaje, iar restul se pierde pe drum. Pentru o seară în care nu ai alt plan, e destul de simpatic ca să nu-l închizi.