Sari la conținut
CineMagazin

azi

Recenzii

Ziua Z: Apocalipsa (2013): un blockbuster cu zombi care a supraviețuit propriului montaj

World War Z e mai bun ca thriller de călătorie decât ca film cu zombi, mai ales cât timp nu te întrebi ce s-a tăiat din el.

· publicat · 4 min de citit

Afișul filmului Ziua Z: Apocalipsa (2013)

La „Ziua Z: Apocalipsa” (2013), regizat de Marc Forster după romanul lui Max Brooks, e util să știi dinainte ce vezi. Nu e un film cu zombi pentru cine vrea sânge și ruine, ci un thriller de călătorie: Brad Pitt, fost anchetator ONU, merge dintr-o țară în alta ca să afle de unde vine molima. Întrebarea recenziei: ține un film cu atâtea schimbări de scenariu pe parcurs? Ține, în mare, dar se vede unde au fost cusăturile.

Un thriller în care zombii sunt un val, nu o gașcă

Începutul e cel mai bun. Gerry Lane, soția și cele două fiice sunt prinși în trafic în centrul orașului Philadelphia (filmat, de fapt, la Glasgow, cu vitrine false și mașini americane) când izbucnește epidemia. Haosul se instalează pe loc, fără timp de explicații. Forster a descris filmul ca pe un thriller conspirativ din anii 1970, în genul „Toți oamenii președintelui”, iar în prima oră chiar are ritmul unui film de spionaj: mișcare, informație, următoarea țară.

Cea mai tare scenă e cea din Ierusalim. Orașul s-a protejat cu un zid uriaș și a primit refugiați israelieni și palestinieni, dar zgomotul din oraș atrage morții-vii, care se urcă unii pe alții până ating marginea zidului. E un moment care schimbă scara: de la un film despre o familie la un film despre un dezastru planetar. Dacă ar fi trebuit să aleg o imagine din film, ar fi aceasta, iar aici zombii sunt o forță a naturii, nu niște personaje.

Brad Pitt joacă bine un om obișnuit într-o situație prea mare: nu e erou de acțiune, ci un tip priceput, care își pune întrebări și ascultă. Daniella Kertesz, ca soldata israeliană „Segen”, e o parteneră de drum pe măsură, iar printre medicii OMS din Țara Galilor apar Peter Capaldi și Ruth Negga.

Ce s-a pierdut pe drum

Filmul are o poveste de producție mai dramatică decât multe filme cu zombi. În iunie 2012, Damon Lindelof a fost chemat să rescrie ultimul act, pe care l-a numit „abrupt și incoerent”. Neavând timp, a lăsat lucrarea în seama lui Drew Goddard, iar producătorii au refilmat 30–40 de minute în septembrie și octombrie 2012. Bugetul, planificat la 125 de milioane, a urcat la circa 190, iar unele publicații vorbesc chiar de 269. O luptă uriașă cu zombii din Piața Roșie din Moscova, cu 12 minute de imagini, a fost tăiată, pentru ca filmul să fie mai puțin politic și mai prietenos cu publicul de vară.

Se simte. Ultima parte e mult mai mică, mai liniștită și mai restrânsă decât restul filmului, aproape o piesă de cameră după un spectacol de stradă. Unii au numit-o anticlimax, și înțeleg de ce: după Ierusalim, vrei ceva la fel de mare, nu o secvență închisă între pereți. Pe de altă parte, faptul că filmul a renunțat la o luptă în care Pitt ar fi devenit „un războinic” în loc de un tată de familie e o alegere care, în mod ciudat, păstrează ce era bun la film. Cred că, la mijloc, filmul a câștigat mai mult decât a pierdut.

O mică anecdotă de culise, fiindcă producția a avut destule: la Budapesta, autoritățile au descins în depozitul unde ajunseseră 85 de arme pentru filmare, aduse peste noapte fără aprobări, iar toate erau funcționale. Acuzațiile au fost retrase în februarie 2012, fiindcă nimeni n-a putut stabili cine răspundea.

Succes sau nu?

Încasările au fost de peste 540 de milioane de dolari: 202,4 în America de Nord și 337,6 în rest. E filmul cu zombi cu cele mai mari încasări din toate timpurile, deși, raportat la buget și la cele 160 de milioane cheltuite pe promovare, rămâne un succes modest: Variety l-a numit un hit, Deadline a scris că abia a ieșit pe zero. Pe Rotten Tomatoes are 67% din 277 de recenzii, cu nota medie 6,2 din 10, iar la Metacritic 63 din 100. Aprecierile s-au dus spre Pitt și spre revigorarea genului, iar reproșurile spre final și spre depărtarea de roman.

Verdict: merită seara. E un film de acțiune cu ritm bun în primele două treimi, cu două-trei scene pe care le ții minte și cu un final mai mic decât promite. Văzut la televizor, merge fără probleme, fiindcă tensiunea vine din montaj, nu din ecranul uriaș. Dacă vrei zombi gore sau fidelitate față de carte, sari peste.